Lectura – mereu o poveste

Să scrii despre lectură, despre cărți e ca și cum ai începe să citești un roman pe care ești sigur că nu il vei termina niciodată. Mă gândesc la faptul că toată lumea citește, într-un fel sau altul. Cine citește cu adevărat e doar omul ce rămâne așezat pe o pagină, îi dă titlu, o notează și o povestește.
Elevii mei mai noi sunt tare surprinși că înainte de a verifica temele, de a-i asculta, cum zic ei, le mai aduc aminte de o carte citită recent, de vreo experiență de lectură, de vreun film sau o mișcare a spiritului din lumea noastră. Cei mai vechi îmi cunosc obiceiul și provoacă contextele pentru a mai afla câte ceva.
Receptivi și motivați elevii mei citesc și știu să vorbească despre lectura lor. Au opinii și încadrează textele citite în tot felul de categorii. Își fac fișe de lectură, își comentează textele, notează observații referitoare la naratori, la registrul artistic. Se nasc deseori polemici. Nu poți trișa, ești sancționat într-o discuție dacă pocești numele personajelor, mai rău, ești chiar blamat dacă ai ignorat vreun eveniment diegetic.
Îi atrage literatura contemporană românească și universală. Se laudă și cu calitatea actului de lectură, dar și cu numărul de volume. Nu sunt egoiști, împrumută cărțile lor, le oferă după ce le-au citit.
Cărțile lor sunt curate, pentru că a citi e ca și cum ai spune o rugăciune. Pe băncile lor sunt multe cărți, pe lângă telefoane, penare, caiete. Duc în spate uneori și patru cărți pentru a le citi când au timp, prin
pauze. Una dintre școlărițele mele de excepție, vine mai de departe la școală cu autobuzul, are o carte pentru stația din care pleacă, una pentru drum, una pentru școală, dacă ajunge mai devreme, una pentru întoarcere. Mereu are cărți pentru traseul ei. Și nu e o fată ciudată, râde, merge și în club și are și note mari. Mai și scrie, o proză deseori premiată.
Îi mai văd că prin ore mai dau o pagină dintr-o carte pe sub bancă, îi las în pace, chiar îmi plac, pentru că așa făceam și eu în gimnaziu și în liceu. Avea fascinația lui momentul acela. Numai că profii mei mi le confiscau, eu nu voi face asta niciodată!
Așa am pierdut romanul Love story lui Erich Segal!
Le-aș dărui, mai degrabă!

Sunt și nedumeriți elevii mei, cer informații, explicații, le primesc, le coroborează cu textul, dau alte semnificații. Folosesc și dicționarele, caută cuvinte, confruntă, mai citesc mult și în limba engleză, verifică traducerea. Și asta de fiecare dată când au în față o nouă carte.
De aceea lectura pentru noi este o poveste…

*Citește și “Magia cuvântului scris” – aici.

Ana Koman – Editor online al Revistei ElyStar®
*Material oferit de Revista ElyStar® – www.elystar.ro – partener oficial al Librăriei anticariat ANTIQ